David Lawrence are ruptură de ligament la genunchiul drept!

11 Feb

In urma efectuarii expertizei RMN, David Lawrence a fost diagnosticat cu ruptura ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul drept. David s-a accidentat in minutul 10 al finalei Ligii Europei Centrale disputată aseară (miercuri, 10.02), fiind transportat la spital imediat dupa meci.

„Am cerut mai multe opinii medicale, dupa efectuarea RMN si asteptam raspunsurile. Apoi, vom vedea ce decizie vom lua, daca va fi cazul de operatie. Ce e sigur, e ca David nu va juca in urmatorul meci, cel cu CS Otopeni”, a declarat presedintele executiv al clubului de pe Someş, Mircea Cristescu.

(www.u-mobitelco.ro)

Lawrence a venit în vara trecută la U Mobitelco Cluj după ce a petrecut două sezoane la BC Argeş Piteşti. El este al doilea marcator al liderului Diviziei A în actuala ediţie de campionat având medii de 17.8 puncte, 5.3 recuperări, 3.0 pase decisive şi 1.6 intercepţii în 32.4 minute pe meci. Considerat drept unul dintre cei mai buni jucători ai Diviziei A în relaţia unu la unu, David are un index al eficienţei de 18.5.

În cazul unei eventuale operaţii perioada de recuperare la un sportiv este de aproximativ trei luni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: